Foto: Daniel Focsa – Aviatori de altadata
Stela Huţan-Palade şi Viorica Huţan au fost două surori care şi-au urmărit visele şi şi-au făcut un nume în istoria aviaţiei româneşti. Stela a fost recunoscută drept cel mai tânăr pilot al Escadrilei Albe, în timp ce Viorica a devenit prima însoțitoare de bord brevetată.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România a fost singura țară combatantă care avea o escadrilă medicală formată din femei piloți, cunoscută sub numele de Escadrila Albă. Aceasta a fost înființată în cadrul Aviației Civile la propunerea Prințesei Marina Ştirbey. Misiunile femeilor pilot erau pline de pericole, deoarece operau în spațiu aerian ostil. Ele au servit chiar și pe Frontul de Est pentru țara lor. Cu toate acestea, după 1948, au fost supuse unei vieți grele și nedreapte.
Istoricul Daniel Focşa, specializat în lucrări de istorie privind aviația românească, a avut onoarea și privilegiul să le cunoască pe surorile Huțan și să le descopere poveștile.
Foto: Daniel Focsa – ESCADRILA ALBA O istorie subiectiva
Stela Huțan-Palade şi a ales singură drumul în viață. Și-a propus să devină „pilotă” (aşa cum se spunea în epocă) și a reușit.
„Sunt născută la Gura Humorului, în martie 1921. Bunica mea se trăgea dintr-o veche familie bucovineană era născută Racoviţă. Eram patru copii. Tata lucra la administrația financiară din păcate l-am pierdut când aveam 9 ani. Liceul l-am făcut la Cernăuţi şi, în 1940, m-am refugiat, împreună cu mama, cei doi fraţi şi sora mea Viorica, la Bucureşti. Am lăsat în urmă Bucovina copilăriei şi adolescenței mele…” – așa îi povestește Stela Huțan Palade lui Daniel Focșa.
Pasiunea Stelei Huțan pentru zbor a dus-o de la Cernăuți la București, unde și-a urmat visul de a deveni pilot de planor. La doar 19 ani, și-a obținut brevetul și a cucerit cerul de pe aeroporturile Giulești și Chitila. În următorii câțiva ani, Stela și-a continuat studiile în aviație, urmând cursuri teoretice de zbor cu motor la Politehnica din București, exersând manevre de zbor la aerodromul Roșiorii de Vede și antrenându-se la Școala Zilistea-Buzău. Devotamentul ei de a stăpâni arta zborului este o adevărată inspirație.
După ce logodnicul ei, Constantin Cucu, elev al Școlii de Ofițeri din Sibiu, a murit în bătălia pentru Leningrad, Stela a luat decizia de a merge pe front. Scopul ei era să devină membră a Escadrilei Albe, iar în 1943 a primit o notificare pentru a se prezenta la sediu. S-a antrenat pe diferite tipuri de avioane inclusiv pe un RWD, trimis special pentru ea. Pe acest tip de avion se zbura la Escadrila Albă.
Din iunie și până în septembrie 1943 Stela Huțan a fost pe front, în Crimea, la Simferopol, ca pilot voluntar în Escadrila Albă – Escadrila 108 Transport ușor. A transportat în jur de 200 de răniți grav. Nu i-a fost ușor pe front. A îndurat frigul, oboseala, foamea, bombardamentele, a dormit în corturi de campanie sau sub cerul liber. Nu s-a plâns niciodată. De ea depindeau viețile multor oameni. “Când începeau bombardamentele, imediat plecam. Trebuia să salvez răniții, să duc sângele pentru transfuzii. Cu cât ajungeam la spitalele de campanie mai repede, cu atât era mai bine pentru ei. Ca să nu ne detecteze radarul, zburam jos de tot, la 100 de metri.”
Mariana Drăgescu a numit-o “pilot de vreme rea”, după un zbor cu peripeții pe o vreme îngrozitoare. A plecat în misiune împreună cu alte două avioane. Stela transporta un căpitan-medic și o încărcătură de sânge conservat. Văzând condițiile metereologice foarte nefavorabile, celelate avioane s-au întors. Stela a continuat ajutată de „inconștienta tinereții”. „Am văzut o mică trecere printre doi munţi. Am măsurat din priviri lungimea aripilor, şi mi-am spus că va merge! Şi, într-adevăr, am reuşit! RWD-ul meu, obosit şi îngreuiat de ploaie, s-a strecurat totuşi pe acolo! Am răsuflat uşurată…”
Foto: Daniel Focsa – ESCADRILA ALBA O istorie subiectiva
Din Crimeea, Stela Huțan a rămas cu multe amintiri și fotografii. Fotografiile erau păstrate în casa părinteasca din Gura Humorului. Când mama Stelei a părăsit Bucovina pentru a doua oară, în 1944, în tren i s-au furat valizele și implicit pozele. Pierderea a fost uriașă. Întâmplarea a făcut ca fotografiile să se întoarcă proprietarului. Într-o seară, un rus i-a arătat un album capturat. Printre fotografiile din album se găseau și cele ale Stelei Huțan. Acesta i le-a dăruit.
Până în ultima zi a războiului Stela Huțan Palade și-a făcut datoria cu conștiinciozitate transportând cu avionul sanitar răniți și medicamente, sânge conservat, curieri militari, mesaje și documente de importanță capitală. Dupa razboi, a obținut brevetul de instructor de zbor (1949) si s-a antrenat până în 1953 ca să își mențină licența de zbor. In anul 1945 s-a căsătorit cu Petre Palade, un ofițer de infanterie motomecanizată. A lucrat ca angajată a Ministerului Telecomunicațiilor până la pensionare.
Nu a mai zburat, dar a continuat să promoveze aviația română și în special aviația feminină prin prezentări în școli.
Stela Huțan i-a atras atenția lui Daniel Focșa că numele acesteia este „Huțan” și nu „Huțanu” cum apare în aproape toate articolele și cărțile despre istoria aviație.
După o viață petrecută în înaltul cerului, doamna Stela Huțan Palade considera că femeile sunt mai curajoase decât bărbații, au o forță interioară nebănuită și suportă orice durere fizica cu ușurință. Stela s-a stins din viață în ziua de 15 august 2010, la București.
În timp ce sora ei, Stela, era elev-pilot la Școala de zbor fară motor CFR, Viorica se angajează secretară de pistă (1941). Timp de 14 ani s-a mulțumit cu funcții administrative, zburând doar ca pasageră într-o avionetă cu două locuri. Nu s-a îndrăgostit de zbor așa cum o făcuse sora ei, deși în perioada respectivă tinerii erau încurajați să aleagă o cariera aviatică.
Foto: arhiva personala Viorica Huțan
În 1955 a devenit posesoarea brevetului numărului 1 din aviația romană, ca însoțitoare de bord, și a activat la TAROM.
Viorica Huțan a avut multe zboruri cu peripeții, dar cel din 1962 a rămas în istoria aviației. În data de 25 februarie 1962 aeronava Il-18V efectua cursa charter pe ruta Bucureşti – Tel Aviv, având la bord 79 de pasageri și următorul echipajul: Virgil Georgescu – pilot comandant (veteran de război), Nicolae Anghel – copilot, Boris Ferderber – navigator (veteran de război), Mircea Trandafir – mechanic de bord, Emilian Rotaru – operator radionavigant, Viorica Huţanu – însoţitor de bord, Elena Frâncu – însoţitor de bord și Elisabeta Crâşmaru – însoţitor de bord.
În plin zbor deasupra Mării Egee toate cele patru turbopropulsoare s-au oprit la o altitudine de peste 7.000 de metri. Echipajul a reuşit să planeze avionul până în zona plajei de lângă localitatea Paphos, din insula Cipru, unde a reuşit o aterizare forţată de nota 10 cu felicitări, cu trenul de aterizare escamotat! În urma acestui eveniment nu a fost vătămată nicio singură persoană iar aeronava a fost doar uşor avariată! Mai mult de atât, ea a fost reparată chiar la locul aterizării forţate şi a decolat de pe acel câmp spre locul unde fusese construită.
Grija și tactul manifestat de personalul însoțitor au făcut ca aceștia să nu cunoască pericolul. Abia după aterizare, coborând fară scară din avion, pasagerii au descoperit că se aflau în câmp. A fost și a rămas unica aterizare din lume a unui avion cu patru motoare de peste șaizeci de tone executată în afara unui aerodrom din care pasagerii și echipajul au coborât fară cea mai mică leziune. „Însă aviatorii au destinul lor” – spune Viorica uitându-se la macheta avionului așezată într-o vitrină.
„Călătoriile de serviciu mi-au deschis gustul celor pe cont propriu” declara Viorica Huțan într-un interviu pentru revista Femeia în 1970 după călătoria în jurul lumii.
A fost singura femeie în echipajul romănesc de 13 bărbați, care, pe un avion TAROM, a călătorit timp de 28 de zile în jurul lumii. Pentru Viorica Huțan, a fost cea mai lungă cursă, prima trecere peste Pacific și primul pas pe continentul american. Avionul a aterizat la București pe 7 ianuarie 1970, după 27 de zile de zbor. În anumite puncte s-au făcut escale de două-trei zile. S-au parcurs 52.000 km în 72 de ore, ceea ce însemna cea mai lungă cursă a aviației civile românești de până atunci.
Foto: ziarul “Scanteia” 1970
Viorica Huțan a fost mediatizată în anii ’60-’70, decorată și recompensată de conducerea aviației civile. Fiul și nepoata au ales cariere legate de aviație, continuând tradiția și pasiunea.
Valorile trecutului sunt exemple pentru valorile noi.
Bucovinence de poveste 